Coşul este gol.

Subtotal: 0,00 RON

Autopsierea labirintului

More Views

Autopsierea labirintului

11,00 RON
Scris de ,

Fii primul care lasă o recenzie

Poemul ramane pentru Eugen Axinte garantia recuperarii obarsiilor si dramatismul actului poeticeste declansat de constiinta ca, de fapt, cuvantul, intemeierea si creatia in general sunt pandite de neantul pe care doar poeticul il poate tine intr-un sever echilibru.

Disponibilitate: În stoc

11,00 RON

Detalii

Sintaxa unei limbi uitate La răscruce de milenii, maturi, optzeciștii sunt, observă Nicolae Manolescu, la cârma vieții literare; nu însă pentru mult timp, mai zice el în Istoria critică a literaturii române: au apărut adică ripostele, alte răspunsuri, între acestea mai viabil ar fi, crede criticul cunoscut, „generația 2000“, dificilă și agresivă. O replică totuși tare, după priceperea mea, irecuzabilă, ce vine însă din interiorul echinoxismului ardelean, e poezia, de dată mai recentă, a lui Eugen Axinte (poetul, care a debutat editorial târziu, semnează în volumul de față chiar un poem în caz, într-o notă ușor pamfletară, drastic totuși, se înțelege, cu regula generaționistă). Dacă miza optzecismului e elocvența, deja cu riscul – care în cuprinsul „desantului“ e asumat ca o calitate – al despletirilor retorice, dacă aci împerecherea între reali­tatea prozoasă și vehemența ori spusa repezită de contestare e încă sub semnul acceptabil al oximoronului; dacă apoi în promoția („generația“) optzecistă predilecte sunt narativul, pastișa, când și când ironia și duhul jocului, aproape peste tot, aroganța distanței, a detașării, răspunsul la acestea, am senzația, e sintetizat, în chip admirabil, în poemele lui Eugen Axinte. Sunt, la o primă ochire, reverii califonice, atingând tandru marginea concettismului („Cântare-ți închin, încât imnele toate/și ode vreodată-nălțate/n-au stat pe potrivă-ți// în ea înzidite-s de-a pururi/noemă și vis“), alteori rostiri delicate, închinări grațioase, aproape curtenești, chemând vremuri trecute: fatalitatea, nostalgia („Lăsați-mi doar șoapta să-nalțe în jertfă/lumina iubirii. Ci, toate-s memoria frunzei/și-a pietrei, acum înzidite-n rostire// crepuscul și-abis încrustate-s pe tălpile tale/.../sunt slovele vieții...“). Potrivnice ritoriei optzeciste, sugestivitatea, imageria, ambiguitățile, își vor căuta, în poetica lui Eugen Axinte, șoaptele, nespusa, vor căuta, mai târziu, tăcerea („înzidirea“, zice poetul, în rostire ori în... tăcere), apoi umbrele secrete, cristalul, în fine, aforistic, toate, așa zicând, întru extazul spusei artiste („În miezul tăcerii se-ntâmplă. O stranie viață cheamă la sâmburii ei. Flăcări răzbat uneori peste frunțile-athrée. Să-i spargă ar vrea. Ar vrea să le știe cuprinsul...“) – o andatură, umblet, adică, pe urmele artefactului originar, artefact râvnit, artefactul estetic (o steta, un quipu, etc.); la capăt, iată, runicul, depozit de miracole, de prevestire („Poleite în șoapte sunt razele lor. Și, tu, călător sub geana lumilor, ai vrea să le știi împlinirea?...“); runa va să zică în chip de slovă și destin. Poezie abstractă, inspirația fiind aici procesată intelectual, imaginarul căutându-și recunoașterea în reflexiune, poezia lui Eugen Axinte e, cum însuși spune într-un remarcabil poem, „sintaxa unei limbi uitate“. Aurel Ion Brumaru

Informaţii suplimentare

COD CARTE 225
Editura Minerva
Data Publicarii 2010
Colectie Nu
ISBN 978-973-21-0994-6
Pagini 72
Traducator Nu
Format 205x140
Coperta Necartonata

Recenzie

Exprimă-ţi părerea:

Laşi o recenzie pentru: Autopsierea labirintului

Cum evaluezi acest produs? *

  1 stea 2 stele 3 stele 4 stele 5 stele
Nota

Etichete Produs

Separă etichetele prin spațiu. Pentru a folosi mai mult de două cuvinte ca etichetă, încadrează-le între ghilimele simple (')