Coşul este gol.
-
Corporatist de Romania
19,98 RONCorporatist de România este scrisă într-un ritm alert, fără ocolișuri. Cartea pune în pagină povești pe care este mai mult decât posibil ca angajații corporațiilor din România să le fi trăit la rândul lor. Autoarea ni se adresează în cunoștință de cauză, de multe ori cu umor, făcându-ne părtași la traiectul său profesional. Trăind și lucrând într-o lume aparte, depășind obstacolele vieții și ale carierei, autoarea ne convinge, la final, că este o persoană împlinită și optimistă Learn More -
Fefeleaga si alte povestiri
12,00 RON„La Agârbiceanu discutarea problemelor morale formează ţinta nuvelei şi a romanului, şi dacă ceva merită aprobarea neşovăitoare, este tactul desăvârşit cu care acest prelat ştie să facă operă educativă, ocolind anosta predică. Teza morală e absorbită în fapte, obiectivată, şi singura atitudine pe care şi-o îngăduie autorul este de a face simpatică virtutea.” George Călinescu – 1941 Learn More -
Peripetiile Fanchettei
19,99 RONBalzac a studiat societatea ca pe un organism viu, speciile umane ca pe niște specii naturale bazandu-se dupa cum recunostea el însuși pe „cele cinci simțuri literare: invenția, stilul, gândirea, cunoștințele, sentimentul“.Observația și imaginația sunt forțe în mod necesar cuplate în capodoperă, de vreme ce truda romancierului constă în întregime în invenția realistă și în viziunea divinatoare Learn More -
"1+1 GRATIS": Subject:Greseala/Subject: Mirajul iubirii
44,00 RONSetul contine: - Subject:Greseala - Subject: Mirajul iubirii Learn More -
"2+1 GRATIS": Cum sa te descurci cu un dragon/Cum sa cauti un dragon/Cum sa chemi un dragon
60,00 RONSetul contine: - Cum sa te descurci cu un dragon - Cum sa cauti un dragon - Cum sa chemi un dragon Learn MoreIndisponibil
-
# AI INCREDERE IN TINE!
Special Price 11,99 RON
Reducere: 19,99 RON
20 de remedii de viață sănătoasă. Un cadou de viață frumoasă, lungă și sănătoasă. Ceea ce e extraordinar la remediile pe care le vei găsi între copertele cărții nu e neapărat efectul lor vindecător, ci faptul că, în viața de zi cu zi, îți creezi mici insule unde spațiul și timpul îți aparțin numai ție. Cu alte cuvinte, ai grijă de tine însăți. Iar acest lucru este foarte important, pentru că regenerarea corpului nostru are nevoie de un fundament psihic sănătos și pozitiv. Știm, firește, că nu e totdeauna posibil ca pe lângă job, familie și hobby să mai găsim timp pentru liniște și pentru noi înșine. Probabil că nu toate elixirurile prezentate aici sunt potrivite pentru tine. Sfatul meu e să probezi, pur și simplu, metodele și să alegi ceea ce crezi că poți să integrezi în viața ta. La urma urmei, trebuie să-ți facă plăcere, nu-i așa, draga mea? Căci cea mai bună alegere este să duci o viață sănătoasă, care să-ți facă și plăcere. Learn More -
# FII ORDONATA!
Special Price 11,99 RON
Reducere: 19,99 RON
Aruncă-ți grijile peste bord! A venit vremea să faci curățenie! Debarasează-te de catrafuse inutile, de amintiri dureroase care te țin legată de trecut, de „prietenii“ pe care nici măcar nu-i cunoști! Nu uita nici de memoria computerului și șterge pozele inutile! De ce păstrezi toate acele nimicuri, acel balast care îți ocupă spații din casă ori din suflet și, îngreunată, te oprește să faci pași mari spre viitor? Oare cum se face că lăsăm lucrurile să ajungă atât de departe? Dezordinea creează nu doar o atmosferă de disconfort în locuință, dar apasă nefast asupra spiritului. Ordinea și rânduiala fac bine tuturor și uneori numai procesul în sine produce minuni. Orice metode ai folosi, orice idei sau trucuri, atât timp cât obții spațiu liber – în casa ta și în sufletul tău – vei vedea totul ca pe un nou început. În cartea aceasta vei găsi un plan. Simplu, cu reguli prietenoase și cu idei ce vor ține departe reinstalarea haosului. Eliberează-te de vechea povară și respiră liber! Hai să declarăm război haosului! Learn More -
# TRAIESTE SANATOS!
Special Price 11,99 RON
Reducere: 19,99 RON
20 de remedii de viață sănătoasă. Un cadou de viață frumoasă, lungă și sănătoasă. Ceea ce e extraordinar la remediile pe care le vei găsi între copertele cărții nu e neapărat efectul lor vindecător, ci faptul că, în viața de zi cu zi, îți creezi mici insule unde spațiul și timpul îți aparțin numai ție. Cu alte cuvinte, ai grijă de tine însăți. Iar acest lucru este foarte important, pentru că regenerarea corpului nostru are nevoie de un fundament psihic sănătos și pozitiv. Știm, firește, că nu e totdeauna posibil ca pe lângă job, familie și hobby să mai găsim timp pentru liniște și pentru noi înșine. Probabil că nu toate elixirurile prezentate aici sunt potrivite pentru tine. Sfatul meu e să probezi, pur și simplu, metodele și să alegi ceea ce crezi că poți să integrezi în viața ta. La urma urmei, trebuie să-ți facă plăcere, nu-i așa, draga mea? Căci cea mai bună alegere este să duci o viață sănătoasă, care să-ți facă și plăcere. Learn More -
#FII EFICIENTA!
Special Price 11,99 RON
Reducere: 19,99 RON
Cum ar fi dacă ți-ai lua inima în dinți și ai pleca într-o călătorie de căutare a propriei încrederi? Eu îți ofer drumul scurt – în doar 10 pași descriși în carte vei descoperi tot ce ai de făcut pentru a-ți recâștiga încrederea în tine, atât în viața personală, cât și în cea profesională. Vei descoperi că fiecare succes pe care-l înregistrezi îți ușurează strădania și face călătoria mult mai plăcută. Cu fiecare pas pe care-l vei face alături de mine îți vei descoperi propriul drum spre încrederea în tine. Vei învăța cum să treci de la depreciere la apreciere, cum să exersezi gândirea pozitivă, cum să-ți conștientizezi punctele forte, cum să înveți să spui NU atunci când chiar nu se poate. Vei vedea că ești mai puternică decât crezi! Și-apoi nu trebuie decât să continui. Hai alături de mine în călătoria care îți va schimba viața! Learn More -
#FII ZEN
Special Price 11,99 RON
Reducere: 19,99 RON
Mici neplăceri îți strică ziua iremediabil? Știi foarte bine despre ce vorbesc, nu-i așa? O pată de cafea îmi apare pe bluza proaspăt spălată, mașina nu vrea să pornească și o bătătură apărută din senin mă chinuie – un jour catastrophique! Viața, însă, e mult prea scurtă ca să ne-o mai și amărâm. De la mine poți afla și învăța să aplici câteva trucuri simple care te vor ajuta să-ți regăsești buna dispoziție. Learn More