Nu mi-aș dori să fiu personaj în vreo carte semnată de Ileana Todoran. Această autoare are o imaginație dezlănțuită și o vervă satirică de care te simți luat pe sus, ca de o tornadă. Povestită de ea, biata ta viață de om din Est se transformă într-o epopee eroi-comică.
În schimb, îmi place să fiu cititor al textelor scrise de Ileana Todoran, care face existența noastră cotidiană, considerată de mulți dintre noi anostă și lipsită de orizont, să devină dintr-odată interesantă, în sensul dat de Kierkegaard acestui cuvânt. Iată chiar acest volum, Cum să ai succesuri în Estul sălbatic, care încă de la titlul năstrușnic și provocator îți trezește curiozitatea și te îndeamnă – iar pe parcursul lecturii te determină – să i te abandonezi. Volumul cuprinde proză scurtă, dar efervescentă, un fel de șampanie epică, de care te amețești pe neobservate.
Learn More