Pusa

PUSA Întreaga acțiune a cărții gravitează în jurul destinului unei baronese germane, Henriette, aparținând nobilei familii Hohenzollern Sigmaringen, trimise incognito în România, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, cu scopul de a-i succeda la tronul României vărului său, regele Carol al II-lea (bănuit de lipsă de loialitate față de interesele Reichului), în condițiile în care succesorul legal al acestuia, Mihai, era considerat „un copil necopt”. Pentru a deveni „noua față a Germaniei în teritoriile Răsăritene”, baroana trebuie însă, în prealabil, să se familiarizeze cu limba română și să-i identifice, la fața locului, pe cei cu adevărat fideli cauzei. De aceea este obligată să-și părăsească soțul, un brav aviator, mândrie a armatei germane care, la scurt timp, va sfârși glorios pe câmpul de luptă, să-și abandoneze cei doi copii, și să se mute într-un orășel din Moldova, aflat la granița cu Basarabia, unde urmează să activeze ca secretară sub acoperire a comandantului trupelor germane din zonă, generalul Paul Ludwig von Kleist, sub numele de cod Pușa. Ce a urmat, la scara istoriei, este bine știut. Din momentul în care generalul Antonescu a dat faimosul ordin „Ostași, vă ordon treceți Prutul”, până la comunicatul citit de regele Mihai la postul de radio în 23 august, 1944 și, mai apoi, afundarea țării în bolșevism, destinul României a cunoscut mai multe volte, oamenii au fost când foarte sus, când prăbușiți în abis, ca într-un montagne russe, iar destinul Pușei a devenit unul cât se poate de ușor de ghicit. Rămasă în România în tot acest turbion al istoriei, aristocrata care părea să fie sortită să fie regină pierde totul la ruleta vieții și sfârșește singură, cvasi-nebună, batjocorită și alungată de toți cei din jur, condamnată să-și ducă zilele în cea mai cruntă mizerie. Roman de război (cu vagi nuanțe de spionaj), dar și dramă socială, Pușa, este o carte agreabilă, scrisă incisiv, simplu, pe înțelesul tuturor. Nu știu nimic despre autorul Mihai Maxim, dar felul său direct, fără zorzoane, de a face literatură se potrivește perfect lumii tot mai grăbite în care trăim. Tudorel Urian