Cum mi-am exorcizat dragostea vietii

Romanul semnat de Ligia Jarda într-un Montréal ploios și mohorât nu are nicio legătură cu Montréalul. Întâmplările care compun subiectul s-au petrecut într-un oraș din Transilvania și, episodic, în Elveția. De factură autobiografică, romanul reprezintă povestea unei femei, Lisa Grădinaru, care, ajunsă la jumătatea vieții, trăiește o criză. Încercând să iasă din depresia profundă în care a căzut, ea apelează la un psiholog și la un exorcist care, pentru a formula un diagnostic, trebuie să afle mai multe despre pacienta lor. Sunt provocate astfel rememorări ale unui trecut apropiat în care sunt căutate acele experiențe trauma tizante, de natură să explice maladia. Întreaga construcție epică nu face altceva decât să consemneze aceste rememorări din care se încheagă povestea unei tinere. Aceasta, asemenea multor altor tineri, după evenimentele confuze petrecute în România anului 1989, trăiește experiența derutantă, și dezamăgitoare, a ieșirii dintr-un sistem, simultan cu trecerea într-un alt sistem. Personajul este astfel transpus într-un cadru de viață, într-un loc și într-un timp, dar prin aspecte reținute telegrafic. Sunt notații grăbite, care sugerează suficient, totuși mediul vital în care se consumă drama. Evenimentele din 1989, o bornă în destinul Lisei Grădinaru și al lumii căreia îi aparține, nu confirmă speranțele oamenilor, deși aceștia își câștigă libertatea de mișcare și, asemenea Lisei, pot călători și pot emigra. Dar libertatea are un gust amar – nu le aduce oamenilor decât posibilitatea de a experimenta, ca și Lisa, statutul de metec: „Regretam plecarea din Canada (...) Mă gândeam uneori să ne întoarcem acolo, dar îmi era groază de traversarea oceanului cu câteva bagaje, de celălalt continent, de un alt început, de sentimentul de înstrăinare și dezrădăcinare, de singurătate, de sentimentul de inferioritate, de complexul legat de limba franceză și accentul care îmi trăda lipsa de apartenență ...“ (pag. 20). Sentimentul de neapartenență îi determină să revină acolo de unde au plecat. Nici mediul acesta, neașezat, incert, nu este mai puțin ostil. Sentimentul de nesiguranță, de insecuritate, de spaimă este mai puternic în cazul celor care au de crescut copii. Statutul feminin îi mărește gradul de expunere pentru că, femeie fiind, adeseori, i se cere, pentru a încheia un contract, să facă ce nu trebuie cu cine trebuie. Pe lista aceasta, oricum incompletă, trebuie înscrisă, totuși, relația cu tatăl ei, o relație toxică. Toate aceste aspecte surprind, de fapt, tot atâtea câmpuri de turbulență, cărora personajul, cât și autoarea, le acordă o mai mică importanță, atenția concentrându-se asupra unei vechi iubiri, neîmplinite, care, în timp, a căpătat regimul unei adevărate obsesii.